Blog
Top 7 jocuri pe care să le faci într-un teambuilding outdoor
Teambuilding-ul outdoor este o modalitate excelentă de a consolida relațiile dintre colegi, de a îmbunătăți comunicarea în cadrul echipei și de a întări legătura dintre angajat și organizație. Prin activități distractive în aer liber și jocuri ce pot fi organizate într-un teambuilding ourdoor relațiile sociale și cele profesionale evoluează natural. Într-un cadru relaxat, oamenii dezvoltă conexiuni mai profunde, se descoperă, au șansa de a detensiona unele conflicte de la locul de muncă și de a reseta totul într-un context și peisaj memorabile.
Un teambuilding în exterior este deosebit și devine un reper în cadrul departamentului sau al organizației prin activitățile desfășurate în aer liber, sub soare, alături de colegi și șefi. Am pregătit în acest material cele mai importante jocuri pe care să le faci într-un teambuilding outdoor pentru o experiență unică.
1. Jocuri ca pe vremuri
Nu contează vârsta și nici funcția deținută într-o companie. În teambuilding outdoor mișcarea este principalul ingredient, iar distracția vine din rememorarea unor jocuri dragi din vremea copilăriei. O aventură veselă și distractivă este gata să înceapă cu ajutorul specialiștilor de la TeamLink care propun Nostalgia Games sau Jocurile copilăriei.
Activitatea de rezolvare a problemelor de teambuilding inspiră fiecare echipă să lucreze pentru atingerea obiectivului comun, calitățile fiecărui participant urmând să fie puse în evidență pentru dezvoltarea strategiei câștigătoare. Vorbim de combinarea abilităților de negociere, cu inteligență, creativitate și brainstorming. La dispoziția membrilor echipelor vor fi o mulțime de variante de jocuri – “Rațele și vânătorii”, “Țările”, “Frunza”, “1,2,3 la perete stai”, “Baba Oarba” etc.
2. Distracție și voie bună
Distracția outdoor poate fi și interactivă, cu multe provocări și cu exercitarea abilităților de coordonare. Cu îndemânare, cu o planificare și un pic de curaj ability & fun games sunt o altă propunere provocatoare pentru unii angajați mai conservatori, dar care cu siguranță le va aduce până la final buna dispoziție și zâmbetele pe buze.
Într-un astfel de program echipele se vor consolida și vor exersa coordonarea pentru a depăși toate obstacolele și a avea succes. Ce altă metodă mai bună de exersare a spiritului de echipă dacă nu prin joc și distracție la final de săptămână?
3. Construcții și competiții
Cu alte cuvinte o activitate de teambuilding outdoor care pune abilitățile creative și pe cele tehnice la muncă, dar care nu se pot concretiza fără planificare, gestionare eficientă și finisaje de excepție. Construirea unui vehicul din materiale neobișnuite, testarea, ajustarea și participarea cu acesta în concurs până la linia de finiș poate fi o experiență cu rezultat neașteptat, dar și o excelentă modalitate de a pune contribuția tuturor membrilor echipei în evidență.
Build & race este un concept de joc care combină aptitudinile individuale ale participanților cu cele de muncă în echipă. În plus, la final se pot testa propriile vehicule imaginate, create și decorate pentru o experiență interesantă și palpitantă. Presiunea timpului, ideile out of box și managementul proiectului sunt cele care vor face diferența.
4. Supraviețuire fără tehnologie
Pare interesantă ideea de a lăsa deoparte telefonul, ceasul și tableta pentru o zi și de a urma un obiectiv în natură folosind doar resursele din jur? La început te poți simți neajutorat pentru că ești dependent de tehnologie, dar când abilitățile de supraviețuire sunt puse la încercare te vei mobiliza la nivel individual și de echipă pentru a reuși.
Programul Survival Camp este unica experiență care te scoate din mediul familial și din rutina zilnică pentru a te testa și a te împinge dincolo de limitele pe care le credeai firești pentru tine.
Parcurgerea aventurii are loc individual și în echipă după un scenariu complex, cu resurse, acțiuni și elemente de hazard. Trainerii îi învață pe participanți să aprindă focul, să realizez un filtru de apă și o busolă cu ceea ce găsesc în mod normal în natură. De rezultatul jocurilor sportive și a celor improvizate, de utilizarea corectă a tehnicilor de camuflaj și a capcanelor ingenioase în competiție depinde experiența de supraviețuire.
5. Bătălia memorabilă
O echipă puternică se construiește în timp și odată consolidată este capabilă să treacă peste toate obstacolele. Pentru aventură și multă adrenalină un joc pe care să îl faci într-un teambuilding outdoor este boot camp. Vorbim de o experiență care introduce echipa într-un mediu milităresc, unde totul trebuie calculat și analizat cu atenție înainte de a fi implementat. O zi cu adevărat memorabilă și o șansă unică de a trece peste cele mai solicitante etape în echipă pentru a depăși zona de confort și a atinge noi culmi.
Activitățile de acest tip au în vedere leadership-ul și consolidarea echipei, printre obiectivele ce vor fi atinse astfel se află învățarea riscului și luarea deciziilor eficiente în situații limită, încurajarea între membrii echipei pe parcursul probelor și exploatarea abilităților excepționale ale fiecăruia pentru atingerea scopului comun.
6. Experiențe artistice inedite
Outdoor te poți implica mai bine în activități creative pe suprafețe mari. Vopsitul cu graffitti este distractiv, interesant și creativ. Un program artistic de teambuilding outdoor personalizat, cu implicarea fiecărui participant poate fi un moment de referință.
Graffitti guru este o opțiune populară, prin intermediul căreia îți vei lăsa amprenta pe un produs final pe care îl vei putea lua la muncă. Un artist profesionist se va asigura că fiecare lucrare este finisată pentru un teambuilding memorabil.
7. Întreceri pe valuri
Dacă nimic nu te-a convins din ceea ce am prezentat până acum, unitatea echipei poate fi pusă la încercare, dar și dezvoltată prin implicarea într-o cursă pe valuri.
Boat race poate fi ideal pentru unele echipe în condițiile în care un astfel de joc implică totul, de la designul ambarcațiunii, detaliile tehnice, materialele necesare, până la testarea prototipului, proiectul fiind realizat în totalitate de echipă.
Ai la dispoziție o multitudine de programe de teambuilding outdoor, indoor sau remote toate adaptate nevoilor și obiectivelor tale, din care să alegi varianta potrivită pentru echipă, preț de câteva ore sau o zi întreagă, astfel încât să creezi amintiri de neuitat și conexiuni profunde.