Activități team building indoor pentru firme

Un team building indoor poate fi la fel de antrenant ca unul în aer liber, cu avantajul că nu depinzi de vreme și îl poți organiza aproape oricând. Biroul, o sală de conferințe sau un hotel se pot transforma ușor într-un spațiu de joc.

Tu ne spui câte persoane participă, unde și când, iar noi ne ocupăm de activitate, materiale și facilitare. De la jocuri de deschidere și misiuni de logică la ateliere creative și activități cu ritm, alegem formatul potrivit pentru echipa ta.

Planifică-ți evenimentul cu TeamLink și transformă câteva ore într-o experiență care apropie echipa.

Cum arată evenimentele de team building indoor cu TeamLink?

Începem cu o întrebare simplă: ce ai vrea să fie diferit în echipa ta după team building?

Poate vrei ca 30 de colegi care se văd rar să se cunoască mai bine. Poate două departamente au nevoie să comunice mai ușor. Sau poate vrei pur și simplu ca oamenii să petreacă o după-amiază bună împreună.

În funcție de obiectiv, alegem și adaptăm activitatea la numărul de participanți și la spațiul disponibil. Noi venim cu scenariul, materialele, facilitatorii și premiile.

În ziua evenimentului, pregătim sala înainte de sosirea colegilor. Facilitatorii explică regulile, împart echipele și țin ritmul activităților, astfel încât tu să nu trebuiască să te ocupi de organizare. Activitatea poate dura 30 de minute, o oră sau o zi întreagă, în funcție de ce vrei să obții.

Top 5 beneficii: de ce să alegi team building în interior?

Indoor-ul nu este doar varianta de rezervă pentru zilele în care plouă. Are câteva avantaje foarte practice și, în anumite situații, poate fi chiar alegerea mai potrivită.

1. Participă toată lumea, inclusiv cei mai retrași

Nu toți colegii sunt primii care se înscriu la o activitate competitivă și nici nu trebuie să fie așa. Unele activități pun accent pe comunicare, altele pe observație, strategie, creativitate sau colaborare. Asta înseamnă că fiecare poate contribui în felul lui. Colegul care nu se grăbește să vorbească în fața unui grup poate fi cel care observă indiciul pe care ceilalți l-au ratat.

2. Oamenii sunt mai aproape unii de alții

Într-un spațiu indoor, oamenii se văd, se aud și interacționează constant. Nu trebuie să traversezi un teren sau să cauți colegii printr-un parc ca să lucrezi cu ei. Pentru activitățile bazate pe comunicare și colaborare, apropierea asta poate fi un avantaj.

3. Nu depinzi de vreme

Outdoor-ul are farmecul lui. O zi cu soare, un spațiu verde și o activitate bine aleasă pot face un team building memorabil. Dar vremea nu ține cont de calendarul companiei. La indoor poți planifica evenimentul pentru noiembrie, februarie sau o zi de vară cu 35°C fără să te întrebi dacă plouă, dacă bate vântul sau dacă trebuie mutat totul în ultimul moment.

4. Îl poți integra ușor în program

Nu ai nevoie neapărat de o zi întreagă liberă pentru un team building indoor. O activitate de una-două ore poate intra într-o zi de conferință, într-o întâlnire anuală a echipei sau chiar într-o după-amiază obișnuită la birou. Pentru management, există și un avantaj extra: mai puțin timp pierdut cu deplasarea și un buget mai ușor de controlat.

5. Se potrivește multor tipuri de evenimente

Onboarding, aniversarea companiei, final de proiect, conferință internă, petrecere de final de an sau pur și simplu o zi în care vrei să scoți echipa din rutina obișnuită. Activitatea se poate adapta contextului. Nu trebuie să aștepți un eveniment „mare” ca să faci ceva împreună cu echipa.

Cum schimbă jocurile de echipă felul în care colaborează colegii?

Uneori, schimbarea nu se vede în ziua evenimentului. Se vede luni dimineață. Colegul care până atunci era „tipul din financiar” poate deveni omul pe care îl saluți și cu care glumești. Oamenii din două departamente care se întâlneau doar în ședințe pot avea deja un limbaj comun. Iar cineva care nu obișnuia să ceară ajutor poate descoperi că este mai simplu să o facă.

Asta nu înseamnă că un team building rezolvă peste noapte problemele unei echipe. Nu o face și nici nu ar trebui să promită asta. Dar poate crea un context diferit de cel în care oamenii lucrează zi de zi. Iar uneori ai nevoie doar de contextul potrivit ca să vezi o altă dinamică între aceiași oameni.

Exemple de jocuri și activități de team building indoor din portofoliul TeamLink

Avem zeci de activități în portofoliul TeamLink. Mai jos sunt cinci exemple care funcționează foarte bine în interior, dar fiecare creează o experiență diferită.

Human Bingo

Imaginează-ți că ai 50 de oameni într-o sală și le dai o listă cu afirmații precum „a fost în Asia”, „a alergat un maraton” sau „știe să cânte la un instrument”. Misiunea lor este să găsească persoanele care se potrivesc. În câteva minute, oamenii încep să vorbească între ei. Cineva află că are un coleg pasionat de fotografie, altcineva descoperă că persoana cu care schimbă emailuri zilnic a locuit în altă țară. Este o activitate simplă, dar foarte bună pentru a sparge gheața.

  • Potrivit pentru: echipe noi, onboarding, deschiderea unei conferințe
  • Durată: 30–60 de minute · 
  • Participanți: 10–200

👉 Vezi cum se joacă Human Bingo

Project X – Top Secret

Echipa primește o misiune clasificată: dosare, hărți, coduri criptate și un singur obiectiv, să afle ce ascunde „Project X”. Nu este suficient să fii rapid. Trebuie să observi, să comunici și să îți dai seama cine din echipă are informația de care ai nevoie. Facilitatorii TeamLink coordonează misiunea și dozează indiciile. 

  • Potrivit pentru: echipe care lucrează pe proiecte, colegi cu spirit competitiv
  • Durată: 2–3 ore · 
  • Participanți: 10–50

👉 Vezi detalii despre Project X – Top Secret

The Bigger Picture

Este ca un puzzle în care fiecare echipă primește câteva piese, dar nimeni nu vede imaginea completă de la început. Fiecare grup pictează o parte dintr-un tablou. Problema este că piesa ta trebuie să se potrivească cu piesa colegilor din altă echipă. Așa că, dacă fiecare lucrează doar pentru el, tabloul final nu va arăta prea bine. E o metaforă destul de bună pentru multe echipe din companii: poți să îți faci foarte bine partea, dar rezultatul depinde și de ce fac ceilalți. La final, bucățile se unesc într-un singur tablou.

  • Potrivit pentru: grupuri mari, departamente care lucrează rar împreună
  • Durată: 1,5–3 ore 
  • Participanți: 10–200

👉 Vezi detalii despre The Bigger Picture

Drumming Experience

La început se aude mai degrabă zgomot decât muzică. Fiecare participant primește un instrument de percuție și începe să țină propriul ritm. Apoi, pas cu pas, instructorii TeamLink aduc grupul către un ritm comun. Nu ai nevoie de experiență muzicală și nici nu trebuie să fii „omul artistic” al echipei. Trebuie doar să fii atent la ce se întâmplă în jurul tău. După primele minute, diferența dintre zgomot și ritm devine foarte ușor de auzit.

  • Potrivit pentru: grupuri foarte mari, finalul unei conferințe, petreceri de firmă
  • Durată: 1–2 ore · 
  • Participanți: 10–300

👉 Vezi detalii despre Drumming Experience

Experience Your Senses

Aici nu te bazezi doar pe ceea ce vezi. Echipele trec prin probe pentru auz, văz, tact, gust și miros. Pe parcurs apar situații în care trebuie să fii atent la detalii, să ai încredere în colegi și să iei decizii chiar și atunci când nu ai toate informațiile. Este genul de activitate care poate începe relaxat și devine surprinzător de competitivă după primele probe.

  • Potrivit pentru: echipe mixte ca vârstă și departament, o după-amiază relaxată
  • Durată: 1,5–3 ore ·
  • Participanți: 10–150

👉 Vezi detalii despre Experience Your Senses

Ți-a atras atenția una dintre ele?Vezi toate activitățile de team building și cere oferta pentru activitatea preferată.

Poți personaliza activitatea după echipa ta?

Da. Fiecare activitate pornește de la un concept, dar poate fi adaptată companiei tale. Putem integra tematica evenimentului, mesajele companiei sau elemente care au legătură cu echipa. La The Bigger Picture, de exemplu, tabloul final poate deveni chiar logo-ul companiei.

Nu trebuie să alegi între o activitate standard și ceva inventat de la zero. Pornim de la o activitate testată și o adaptăm contextului vostru.

Cum lucrăm, în 4 pași?

Pas

Ce facem

1. Stabilim obiectivul

Identificăm ce vrei să obții: integrare, comunicare între departamente, onboarding sau pur și simplu o experiență bună împreună.

2. Alegem activitatea

Îți propunem una sau două variante, în funcție de obiectiv, numărul de participanți și spațiul disponibil.

3. Organizăm evenimentul

Facilitatorii conduc activitatea de la început până la final și se asigură că fiecare coleg poate contribui.

4. Tragem concluziile

Încheiem cu o discuție scurtă despre ce s-a întâmplat în timpul activității și ce poate fi aplicat în munca de zi cu zi.

Ce spun clienții noștri:

Cere o ofertă de team building

Nu trebuie să ai planul complet înainte să ne contactezi. Spune-ne câte persoane vin, în ce perioadă vrei să organizezi evenimentul și unde și noi veni cu o ofertă potrivită nevoilor tale. Dacă știi doar numărul de colegi și luna în care vrei să faceți team building-ul, este suficient pentru primul pas.

    Alte întrebări frecvente despre team building-ul indoor

    Poți organiza activități de team building la birou?

    Da. Și uneori biroul este chiar locul cel mai practic. Sala în care luni de zile ați discutat despre buget poate deveni locul în care echipa rezolvă o misiune într-o zi de miercuri. Ai nevoie de un spațiu în care oamenii să se poată mișca și să lucreze în grupuri, cum ar fi o sală de ședințe sau un open space. Noi îți spunem dinainte ce activități se potrivesc spațiului vostru și ce trebuie pregătit.

    Ce facem dacă unii colegi nu sunt fani ai team building-urilor?

    Este normal. Alegem activități în care fiecare poate contribui în felul lui, fără să fie pus în situații stânjenitoare. De multe ori, și cei mai sceptici intră în joc după primele minute.

    Unde se poate organiza un team building indoor în București?

    La birou, într-o sală de conferințe sau într-un hotel. Alegem formatul în funcție de spațiul disponibil și de activitatea dorită.

    Câți participanți pot lua parte?

    Activitățile TeamLink sunt potrivite pentru grupuri de la 10 până la 300 de persoane. Pentru grupurile mari, participanții sunt împărțiți în echipe și activitatea este coordonată de facilitatori.

    Care este diferența dintre team building indoor și outdoor?

    Outdoor-ul oferă mai mult spațiu și mișcare, în timp ce indoor-ul îți oferă mai mult control asupra spațiului și nu depinde de vreme. Ambele pot fi la fel de distractive, în funcție de activitatea aleasă și de ce vrei să obții de la eveniment.